Grasu și-a găsit familie. Și ce familie!

Astăzi se face fix o lună de când Grasu a plecat la noua lui familie. Ne învățasem cu el prin casă, era “elementul de liniște” într-o casă plină de nebuni.

Ne este dor de el, sincer, dar am știut că am luat cea mai bună decizie pentru el în momentul în care am hotărât să-l dăm spre adopție acestor OAMENI. Primește mai multă atenție decât primea la noi, unde tot timpul sunt pisici în casă, care mai de care mai nebune. Și este iubit așa cum merită orice pisică să fie526.

Spuneam că am știut încă de la început că l-am dat bine și că nu-i vom duce grija. Spunem asta pentru că oamenii care au venit după el au tratat această adopție aproape ca adopția unui copil. S-au documentat, au urmărit toate postările cu el, s-au sfătuit și, când au luat decizia de a-l adopta, ne-au sunat spunându-ne cum văd ei o posibilă adopție.

Ne-au pus o mie de întrebări (lucru care ne bucură de fiecare dată) și am discutat câteva ore la telefon ce va însemna posibila lui adopție. Am stabilit împreună că ei merită o șansă cu Grasu (că doar pisicile își aleg stăpânii, nu noi pe ele) și după alte runde de discuții și Q&A Grasu a plecat la noua sa familie.

Și ca să vedeți ce înseamnă să-ți  dorești cu toată ființa ceva, după Grasu trebuia să vină altcineva, care era la fel de cucerită, pentru că e vorba despre o domnișoară, de privirea grăsanului, dar persoana respectivă s-a hotărât să ia alt motănel, pe Mișu (un alt adoptat și fericit, despre care vom vorbi într-o altă postare)

După câteva zile în care stătea ascuns mai mult după canapea, Grasu și-a făcut curaj și a ieșit de acolo. Nu s-a dus prea departe, a intrat…într-unul dintre sertarele canapelei, care a rămas pentru zile bune locul lui favorit.

Grasu e adeptul politicii pașilor mărunți 🙂 Știe el ce știe, e o metodă testată pe noi. Așa ne-a intrat și nouă la inimă.

Noaptea noua sa familie îl auzea cum iese “pe interval” să manânce și să-și facă nevoile. Un exemplu de frântură de discuție pe care am avut-o cu noua familie, ca să vă faceți o idee despre ce vorbim:

Oricum, isi mentine faima de dubios: daca inchid usa, miauna la usa, daca deschis si ma apropii, fuge

sau

Daca e in cutie, dupa plapuma, e ok. Daca in cutie, dar avem contact direct, e circumspect. Daca e in sptale canapelei, so-so, mai sta, se mai muta. E o experienta, ce sa zic. Dar facem progrese, oricum.

Oamenii aștia (care sper să nu se supere că am dat din casă) chiar îl tratează ca pe un adevărat membru al familiei…

Și răbdarea a meritat.

Ușor-ușor a prins încredere în noua sa familie și a început să-și arate “farmecele”.

A redevenit Grasu pe care îl știam noi, acel motan alintat, iubăreț și care cere afecțiune, fără să fie agasant. Acel Gras pe care te simțeai bine doar văzându-l prin casă, care îți dădea o liniște sufletască și pe care, atunci când îl priveam în ochi, ne aduceam aminte de ce facem toată treaba asta cu salvatul pisicilor de pe stradă (poveste salvării lui Grasu de pe stradă, într-o altă postare).

Și iată-l pe Grasu în toată splendoarea sa, în noua sa casă:

Exact cum îl știam și cum eram convinși că va redeveni.

Adică așa 🙂

Să ne trăiești, Grasule! Vei ocupa întodeauna un loc special în inimile noastre!

Important este că acum ești…adoptat și fericit!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.