Cultură felină
Scriu acest text pt ca am primit al mie-lea mesaj in care cineva ne spune ca a “gasit o pisica pe strada dar nu o poate tine” pentru ca mai are inca doua.
Oameni buni, aici nu e ca la jaful unei banci sau ca la o luare de ostatici: semnalarea cazului (catre politie sau in cazul de fata catre o asociatie) nu este suficienta.
Daca gasesti un animal abandonat in strada, mai ales daca e bland, il iei. Punct. Si vezi apoi ce faci cu el. Solutii se gasesc si suntem primii care vom ajuta oameni dispusi sa ajute, dispusi sa se implice.
Poate munca noastra trece neobservata, dar asta nu inseamna ca ea nu exista, si aici ma refer la frecventa cu care postam anunturile de adoptie. Dati o raita pe toate grupurile de animale sau pe paginile asociatiilor si vedeti de cate ori pe zi posteaza ANUNTURI PRELUATE si apoi comparati cu pagina Booking Catspert – Pisici pe creier. Cu ajutorul anunturilor postate de noi s-au dat spre adoptie sute de pisici si nu ma refer la cele care au trecut pe la noi prin casa ci la anunturile pe care voi ni le trimiteti si noi le postam. Zi de zi, noapte de noapte. De ce se dau pisicile postate pe pagina noastra? Pentru ca muncim bine, muncim cu cap si cu ajutorul vostru am reusit sa cream o comunitate, nu un grup in care lumea isi etaleaza pisicile si ii intreaba pe ceilalti ce nume ar trebui sa le puna.
Sa semnalezi cazul si atat e ca si cum ai gasi un om impuscat pe strada si te oferi sa ii oferi primul ajutor doar daca cineva promite sa il duca la spital.
Daca Divinitatea, destinul sau intamplarea iti da ocazia de a face o fapta buna, eu zic sa apucati aceasta ocazie cu ambele maini. Faptele bune nu se fac cu masura, ci pur si simplu…se fac. Pana la capat. Nu sunt aritmetica. Nu zici pas la pisica asta pe care tocmai ai gasit-o, pentru ca ai mai salvat doua tot de pe strada. Nu e ca si cum ai bagat o saorma in tine si nu mai incape inca una.
Cam asta e treaba cu faptele bune, sunt al dracu de greu de facut! Necesita consum de energie, de nervi, de bani. Iti distrug sanatatea si te fac sa simti ca imbatranesti intr-un an cat altii in 5. Invers decat Fat-Frumos.
Noi stim asta pentru ca…asta facem. Si stim si cat de greu (va) este pentru ca am fost in locul vostru. Nu ne-am nascut cu asociatie. Nu. Am salvat prima pisica de pe strada la vreo 5 luni dupa ce i-am adoptat pe Milito si Zanetti, motanii nostri. Apoi am salvat-o pe a doua, apoi pe a treia, pana cand am ajuns la 130 si ceva…
Coincidenta face ca fix azi sa fi salvat inca o pisica de pe strada. A fost un caz semnalat de cineva, dar persoana respectiva nu a putut sa prinda pisica, de aceea am “intrat noi in scena”. Ne-am prezentat la fata locului, slava Domnului am prins-o si ne-am dus cu ea la veterinar, pentru ca cineva din zona a spus ca ar fi cazut de pe acorperisul unei case. Paranteza: pisica e bine, la noi.
Iata dovada 🙂
Si uite asa am ajuns la 19 pisici in casa. Din nou.
15 dintre acestea sunt disponibile pentru adoptie.
Ca idee, cand criticam aceasta atitudine din categoria “am gasit o pisica, eu nu o pot tine, pentru ca mai am una/doua/trei” nu avem pretentia sa fiti cum suntem noi acum. Este total anormal sa ai 19 pisici in casa! Noi suntem niste oameni plecati cu sorcova 365 de zile pe an, nu doar in noaptea de Anul Nou. Deci nu va cerem sa faceti asta.
Tot ce va cerem este sa fiti cum eram noi cand eram ca voi, la inceputul demersului “Pisici pe creier”, acum doi ani: umani.
Familia mea se ocupa (nu ca job, ci ca pasiune) cu salvarea si plasarea pisicilor maidaneze. Numai in ultimele 4 luni am plasat 4 pisici si speram ca la anul sa putem face mai mult. Nu cerem donatii, tot acest efort se face pe banii nostrii si nu ne dau banii afara din casa. Avem 3 pisici ale noastre si nu aducem alte pisici in casa. Punct. Nu poti pur si simplu sa iei o pisica de pe strada si sa o pui la un loc cu animalele tale fara sa stii care este starea ei de sanatare si sa aduci fara sa vrei in casa tot felul de micoze, bacterii si virusi. Cand luam o pisica, o ducem direct la veterinar. Mai departe, in functie de starea de sanatate si de conditiile meteorologice, fie o cazam la clinica veterinara, fie in curtea din spate unde avem casute pentru pisici, fie o luam in casa in regim foster. In unele cazuri, dupa controlul medical, am inapoiat pisica de unde am luat-o pana cand i-am gasit camin permanent (aceastea sunt de obicei “pisicile magazinului” care se stabilesc in magazine sau scari de bloc si sunt ingrijite de oamenii de acolo. Fiecare situatie e diferita si o analizam atent pentru a gasi solutii care sa nu afecteze confortul animalelor pe care deja le avem (nu avem numai pisici).
De-a lungul utlimilor ani, desi am fost intristati si chair infuriati de unele dintre atitudinile pe care le-am vazut (de la cruzime la neglijenta si prostie) am invatat sa respectam si oamenii care pun la bataie tot ca sa ajute animalute si care ne-au ajutat sa gasim caminuri bune pentru pisici (proiecte ca al vostru, clinici veterniare, fundatii non-profit), dar si oamenii care ne scriu si ne zic “am vazut o pisica pe strada x, o puteti ajuta?”. Fiecare face cat poate si nu ma simt in postura sa arat cu degetul pe nimeni si nici sa dau in cap cuiva care nu se poate inhama la a mai lua a 3a, a 4a sau fie si prima pisica.
Ma intristeaza sa vad ca adesea oamenii care fac intr-adevar lucruri foarte bune pt animalute nu pot sa comunice mai eficient si mai respectuos . Nu inteleg de ce am face pe lupul moralist in loc sa inteleagem ca nu oricine poate si vrea sa faca ce facem noi. Sunt oameni care deja au conflicte in familie pe tema numarului piscilor, sunt oameni care au una sau 2 psici imunocompromise, sunt oameni cu copii bolnavi acasa, sunt oameni batrani si bolnavi care s-asa se intreaba cu cine or sa lase pisicile pe care le au deja, nu poti niciodata sa stii ce e in inima si casa unui om si inainte sa aratam cu degetul e bine sa sapam adanc in rezerva noastra de modestie si sa ne abtinem. Analogia acestei postari (vadit menita sa socheze negativ) mi se pare in special nefericit aleasa: daca vezi un om ranit pe strada, suni la 112 sau il duci la spital, nu te pui sa dai primul ajutor decat daca stii foarte bine ce faci, pt ca altfel risti sa inrautatesti situatia. In niciun caz nu duci omul ranit acasa la tine.
Cu riscul de a invoca o platitudine….vorba dulce nu a ranit pe nimeni si cred ca orice organizatie care ar putea beneficia din bunavointa semenilor nostri ar trebui sa invete sa isi comunice cauza ca un lucru pozitiv, o metoda de a schimba lucrurile in bine si nu ca o chestie obligatorie pe care daca nu o faci cum ti se spune atunci esti trimis la colt.
Va multumim pentru mesaj si va intelegem punctul de vedere, insa ne rezervam dreptul de a ne pastra stilul mai “direct”. Poate nu suntem politically correct cu toata lumea, cu siguranta ii vom deranja pe unii, insa suntem autentici tocmai pentru ca facem din suflet tot ce facem. Si credem ca este mai bine sa spunem lucrurilor pe lume, cu riscul de a parea ca judecam anumite persoane. Uneori ajuta mai mult sa arati cu degetul si sa spui un “Asa nu” & sa dovedesti un “Asa da”, iar unul dintre obiectivele acestei platforme este sa promoveze bunele practici privind grija fata de animale (implicit, sa aduca in atentie si relele practici). Romanii au prea mult “bun simt” cand vine vorba de a avea o reactie la un anumit tip de comportament, suntem in tara in care ne e rusine sa spunem ceva daca vedem o persoana ca arunca o hartie langa noi pe strada, ca sa dam un exemplu. Si le place rau de tot pozitia de “caldicel”, cea mai ingrata dintre toate. Din unele puncte de vedere, ii preferam pe cei carora nu le plac pisicile (dar nici nu le fac rau, desigur) si isi asuma asta decat pe cei care sustin ca iubesc pisicile, dar trec nepasatori pe langa o pisica in suferinta doar pentru ca mai au una acasa sau cauta adoptator pentru pisica pe care o au de x ani pentru ca raman insarcinate / pleaca din tara / isi dau seama ca nu au suficient timp din cauza jobului etc., isi tin pisica pe afara sa ii ofere “libertate” etc. (este intentionata generalizarea, nu intram in exceptiile de care vorbiti dvs. tocmai pentru ca scopul nostru este sa judecam comportamentul, nu persoana).