Viața cu pisici pe creier
Când am început proiectul Booking Catspert nu știam la ce să ne așteptăm.
Adevărul este că nu ne-am impus niciun obiectiv. Adevărul este că…nu era un proiect.
Tot ce ne-am dorit a fost să dăm pisicile pe care le-am salvat de pe stradă spre adopție. Să le găsim niște familii primitoare, care să aibă grijă de ele, așa cum merită orice suflețel.
Și ne-am descurcat destul de bine la acest capitol. Cât de bine? Peste 60 de pisici (and counting) de bine.
Fără să punem la socoteală toate pisicile care și-au găsit stăpâni prin intermediul paginii noastre, fără să ajungă la noi, doar pentru că le-am distribuit anunțul.
Pagina de facebook a crescut într-un ritm surprinzător, așa că pisicipecreier.ro era urmatorul pas, unul logic, normal, al demersului nostru.
Ne-am câcâit mai ceva decat Haruki (pentru cei ce nu-l știu, unul dintre motanii noștri) atunci când își face nevoia (number two) la litieră, însă iată că am reușit să punem pe picioare acest blog.
Nici de la el nu știm concret la ce să ne așteptăm, ca rezultate, însă avem niște idei cât se poate de clare legate de ce vrem să facem în privința conținutului.
În rest, vrem ca acest proiect să crească la fel ca legumele din grădina bunicii. Natural.
Nu să fie ca cele din bancul cu mazărea.
Cum, nu stiți bancul? Hai, fie, vi-l spunem noi:
“Un american și un român, în tren. Românului i se face foame și scoate o roșie.
Americanul: Ce e asta?
Românul: O roșie.
Americanul: Ohooo, la noi sunt de 5 ori mai mari.
Românul își continuă masa.
Scoate apoi din sacoșa de rafie o ceapă.
Americanul: Ce e asta?
Românul: Ceapă.
Americanul: Ohooo, la noi e de 3 ori mai mare.
Românul își continuă iritat masa.
La final scoate un pepene mare, verde, frumos.
Americanul, mirat: Ce e ăsta?!
Românul: Mazare!
By the way, pisicipecreier.ro suntem noi, Oana și Adi, plus Zanetti, Milito și Haruki, motăneii noștri. Cu ei a început totul, de fapt, dar despre asta, într-o altă postare.
