În urma postării de mai devreme cu tranfuzia de sânge am primit 50 de lei.
Transfuzia costă. Operația costă. Va urma tratament după operație. Doamna doctor a făcut un efort să o opereze azi, la fel și noi să o preluăm, în condițiile în care ne înecăm în datorii. Dacă nici pentru un caz atât de horror nu mai avem susținere, ce sa zicem despre altele…
Am mai salvat o viață sau măcar am prelungit-o, o să vedem…
Am mai acumulat o datorie.
Spun ce spun de ani de zile, cabinetele cu care colaborăm ne ajută și ne păsuiesc cât pot, dar nu o pot face la infinit.
Viviana e ok, sincer nu mai are sens sa postez conturile pentru donații că le postez degeaba.
Le mulțumim celor care ne ajută constant și care ne sunt alături în aceste momente grele, nu ca ajutorul vostru nu ar fi fost apreciat, dar este apreciat acum mai mult ca niciodată.
Am scris și în postarea de ieri, în care vă spuneam că am postat pe pagină 179 de cazuri preluate în 2025 (cu tot cu cele nepostate au fost lejer peste 300) că 2026 va fi un an extrem de greu și că practic a început deja pentru noi.
În 9 ani de asociație nu cred ca am fost niciodată atât de pesimist în ceea ce privește viitorul său.
Doar cele 5 cazuri postate ieri au datorii totale de fix 85.556 de lei – Petson, Lulu, Santi, Marty și Albiciosu. Cancere, PIF, pisici bătute. Vorbim de luni de tratament, nu de câteva zile. Luni!
Doar noi putem prelua astfel de cazuri. Dar la ce folos dacă preluăm…datorii?
Toate pisici luate de la…alți oameni. Nu găsite de noi pe stradă, nu scoase de noi din joben. Sau pisici cu stăpâni care nu își permit costurile.
Seară bună, pentru Viviana s-a făcut ce era de făcut.
