Nu avem pretenția să strângem noi toți banii, dar măcar o parte din ei putem.
Știm că în 98% din cazuri ajutăm pisici, dar iată că în a doua zi de Crăciun se nimerește să fie un cățel.
Ne-a impresionat tare mult povestea lui și felul în care i s-a dat această șansă la viață împotriva tuturor vicisitusinilor.
Are doar câteva luni și operația de care are nevoie urgent, i-ar putea salva viața. Starea lui este gravă, mâine este programat la operație la Di Vet.
Costurile cu tot cu internare și operație până mâine noapte sunt de 6430 de lei.
Suma pe care o vom strânge până mâine o vom redirecționa către el.
Îl cheamă Crăciunel și asta este povestea lui spusă de persoana care l-a salvat din stradă:
“Astăzi, în mijlocul străzii, pe Calea Griviței, am vazut mișcandu-se ceva…era un pui de cățel care se zbatea în zadar să se ridice.
Fusese lovit de o mașină și lăsat acolo să agonizeze…
Am oprit repede, am alergat să opresc mașinile care veneau în viteză direct spre el și l-am luat de acolo.
Rece, cu blanita udă și murdară, încercând cu greu să respire, am fugit la cea mai apropiată clinică – DiVet Medical.
L-au preluat, i-au făcut analize, radiografii, ecografie, l-au pus în incubator, la oxigen.
Prognosticul este extrem de rezervat.
Are hernie transdiafragmatică și trebuie operat.
Costurile pentru astăzi și operația de mâine, fără cazare și tratamentele de mâine și de zilele următoare, sunt de 6430 lei.
Suma este imensă, mai ales în condițiile în care am în grijă multe pisici, toate cu afecțiuni mai mult sau mai puțin grave.
Am nevoie de ajutor… Nu am putut sa trec nepăsătoare pe lângă el…
În starea în care era, nu mai traia mult, ar fi sfarșit cu siguranță sub roțile unei masini…
Craciunel – așa a fost botezat – este un pui de cățel al nimanui, care are nevoie de un miracol de Crăciun. Ajutați-mă să fim miracolul lui!”
Puteți dona pentru el:
în contul RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
în contul RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro




