Pe rând au înfruntat: E-coli, giardia, calciviroză și, cel mai greu dintre toate, Peritonita Infecțioasă Felina (PIF).
Au invins fiecare obstacol cu o forță incredibilă.
Kiwi si Mango au trecut prin atat de multe împreună. Au fost salvați de pe stradă când erau doar niște pui fragili.
Au luptat, au căzut, s-au ridicat și au învins boli care le puteau curma viața.
Cabinetul la care au fost internați a fost de acord să li se facă tratamentele pe datorie. Persoana care se ocupă de ei a făcut strângeri de fonduri, a achitat tot ce a putut achita, dar acum a ajuns la fundul sacului și al puterilor.
Presiunea este extrem de mare pentru că are ca termen-limită până la finalul lunii să achite 5000 de lei către cabinetul veterinar.
Am văzut cazul și dorim să ajutăm și noi pentru că astfel de oameni au nevoie de sprijin la rândul lor ca să poată duce această luptă mai departe.
În următoarele ore toate donațiile făcute vor merge către Kiwi și Mango. Sperăm din tot sufletul să le fiți alături și să putem strânge o parte din bani, dacă nu toată suma.
Avem la rândul nostru cazuri extrem de grele și le vom posta în curând.
Puteți dona pentru Kiwi și Mango:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Kiwi și Mango – doi frați care au trecut prin iad, dar care au învins toate bolile cu care s-au luptat au nevoie de ajutor.