Răutatea și prostia umane în cea mai pură formă
În urmă cu două luni scriam această postare. Recitind-o mă mir că am avut răbdare să o scriu. Puteți să vă aruncați și voi ochii pe ea. Spoiler alert! Toți puișorii sunt bine: patru sunt adoptați și fericiți, doi încă sunt la noi, în căutare de familii. Enjoy, ca să zic așa, deși nu e cea mai fericită alegere de cuvinte…
“În urmă cu o oră și ceva ne-am încheiat și noi ziua. O zi cum nu cred că am mai avut până acum, în care a trebuit să ne contrăm cu oameni răi, proști și needucați. Vecinii noștri.
De fiecare dată încercăm să vedem partea cumva amuzantă a lucrurilor, acolo unde se poate (vezi postarea cu hrănirea pisicilor străzii), dar acum simțim că s-a ajuns prea departe.
Vorbim aici de cazul clasic “nu ne pasă de pisoii din subsol, faceți ce vreți cu ei, dar faceți repede, că nu-i mai suportăm, că ne umplu subsolul de purici”.
Da, este vorba de minunile pe care vi le-am arătat mai sus și de care vă tot vorbim de trei săptămani, cele din subsolul nostru (de când s-au născut și avem grija de ei).
Va fi o postare mai lunga așa că…răbdare.
Stăm într-un bloc relativ civilizat, în care, însă, lumea are două mari probleme: nu salută și nu suportă pisicile, se pare. De salutat, nu prea ne-a salutat nimeni de doi ani, de când ne-am mutat aici. De urât pisicile am aflat de cam trei săptămâni, de când a născut (cine știe pentru a câta oară – cinci pisoi am dat noi spre adopție vara trecută) pisica de la scară.
Legat de a doua problemă, oamenii au început să ne bage foarte mult în seamă în ultima vreme, gen suflat în ceafă de fiecare dată când ieșim afară și transformat în “ăia de la etajul X, care hrănesc pisicile”. No problem, avem pielea groasă pentru cine merită un astfel de tratament.
Ideea e că acum o săptamână și ceva am stabilit împreună cu “mai marii blocului” – adica doi domni deloc respectabili, care stau și meșteresc chestii prin subsol și lasă în urma lor cutii de bere – că vom lua pisica cu puii din subsol. Pe ei să-i dăm spre adopție, pe ea să o castrăm și ulterior să o dăm spre adopție (dacă vom reuși să o domesticim). Dar partea lor de înțelegere era să lase gura de aerisire descoperită pentru două săptămâni, pentru a putea prinde pisica în subsol cu o cușcă-capcană.
Problema e că unii oameni uită ce este aia o înțelegere verbală și astăzi, pe la prânz, când am coborât să dau de mâncare pisicii de la subsol, am observat că gura de aerisire prin care pisica intra la pisoii ei și pe care o folosea să mai iasă afară, era inchisă.
Am sperat că pisica a rămas în subsol, cu puii, ceea ce nu ar fi afectat prea mult planul nostru. Din păcate, nu a fost așa. Pisica era afară.
Am aflat de la cei doi “mai mari ai blocului”, care stăteau la balcoanele lor și admirau priveliștea din spatele blocului, adică pe mine dându-mă cu capul de ceasul morții, că au închis gura de aerisire de dimineață. Deci, la un calcul simplu, pisoii nu mai fuseseră hraniți de 5-6 ore.
După lungi parlamentari cu ei (ca să aveți o imagine mai clară a situației, unul stătea pe balcon la etajul 1, celălalt la etajul 3 iar eu la scară) mi-au spus pe scurt, că ei nu vor purici, că preferă să apară șobolanii, că au ei grijă de ei și că să iau o dată puii și pisica și să-i duc de aici. UNDE?, v-ati întreba. Ei bine, și citez aici: “La centrele alea de pisici. Nu mă interesează, nu știu, nu e treaba mea”.
Surprinzător, în primul rând pentru mine, nu am înjurat deloc și le-am vorbit doar la persoana a doua, pronume de politețe. Nu știu de ce, probabil mi-a pus ceva în mâncare prietena mea, pentru că, de drogat, nu mă droghez.
Asta deși am fost amenințat că mi se vor rupe picioarele. Asta e partea amunzantă a poveștii. Recunosc, am râs când am auzit asta. Dar eram preocupat de ăia mici și după ce i-am cerut stimabilului domn să repete amenințarea după ce deschid camera de la telefon (fapt care l-a făcut să devina mai puțin contondent în exprimare) am trecut la fapte.
Am luat imediat decizia de a lua puii de acolo, pentru că oamenii erau foarte hotărâți în decizia lor de a nu mai deschide gura de aerisire ca să intre mama la pui și discuțiile nu mai aveau niciun rost.
Am fost cu ei la Praxis Vetlife unde OAMENII de acolo au tratat acești pui ca pe minunile care sunt. Doi dintre ei aveau câte o problemuță, în sensul că nu li se deschidea câte un ochi, erau lipiți. Dar, stați liniștiți, nu e nimic grav. Picături și injecții și mâine vor fi bine.
Problema e că mama lor a rămas afară și păzește gura de aerisire în speranța că își va revedea puii. Nu știm cum stă treaba cu suflețelele animalelor, nu suntem specialiști în psihologia lor, dar e clar că bine nu se simte.
Paranteza: pisica asta e o mamă-eroină!! Anul trecut a născut cinci pisoi între plăcile de termo-iziloare din spatele blocului și toți au fost sănătoși. Asta, deși au fost câteva zile în care e plouat mai ceva ca la potopul lui Noe. Și pe ăștia mici i-a crescut foarte frumos, au burticile ca niste cimpoaie.
Am încercat să o prindem în această seară, dar am avut ghinion. Chiar dacă a intrat în cușcă, a speriat-o un motan de la bloc, concubinul ei, și nu am reusit să o prindem. Oricum, nu ne vom lăsa până o prindem și o sterilizam și poate, cine știe, să-i găsim și o familie așa cum merită!
Așadar, pisoii sunt la noi. Le-am dat pate cu seringa, le vom rezolva problemele de la ochi și îi vom pregăti pentru adopție. Vom încerca să o prindem și pe mamă și să o castrăm, e deja safe să facem acest lucru pentru că pisoii au aproape o luna și oricum i-ar fi înțărcat zielele astea.
Nici nu știu ce să zic…să dați share, să nu dați… Din păcate, asta e România în care trăim și, pentru a schimba lucrurile, trebuie să îi sancționăm pe acești oameni mici, needucați și fără urmă de bun simț, de fiecare dată când putem.
Măgaria și nesimțirea prosperă pentru că sunt mai VOCALE și pentru că oamenii de bun simț nu reacționează și nu sancționează astfel de comportamente.
Noi am început să reacționăm.
Noapte buna, oameni buni!”
