Are 4-5 luni, are toate testele de boli virale negative, este o dulceață de fetiță și are jumătate de Codiță tăiată. Că era necrozată când a fost luată de pe stradă.
Nu ne interesează să ne recuperăm banii cheltuiți cu ea pe internare, vrem doar să-i gasim adopție. Atât.
Vine la pachet cu cheltuielile medicale incluse pe perioada întregii vieți. Asociația acoperă tot.
Trebuie doar să-i oferiți un cămin și iubire.
Se dă în București, la apartament, cu contract de adopție.
Baghera este unul dintre membrii familiei doameni doctor Iana Alecsandri de la Di Pet Centrum. Pe Sol îl știti din relatările trecute, azi v-o prezentăm și pe Mămăița.
De fapt, am lăsat-o pe doamna doctor să vă scrie despre ea și despre cum este viața alături de ea:
“Cu Mamaita ne-am pricopsit acum aproape jumate de an, venita impreuna cu un grup de pisicute transferate de la alt cabinet (recuperate din situatii medicale diverse).
În grup erau 4: Alba, Neagra, Baba si Mamaita. Simplu, una alba, una neagra si doua batranele.
Baba avea insuficienta renala, s-a stins repede din pacate, dupa 3 luni.
Mamaita, cu o personalitate aparte si cu un aer de domnisoara trecuta de prima tinerete, s-a aratat repede foarte prietenoasa si cooperanta cu noi.
Nu stim sigur daca din invidie fata de Baghera (mai bine zis pe fotoliul ei) sau a simtit subit atractie fata de Sol, cert este ca a deposedat-o imediat pe Baghi de cosul ei de odihna, ca sa se instaleze in el, cat mai aproape de Sol.
Mamaita se tine tare bine, e slaba moarta si petrece 23,5 ore din 24 ca sa doarma, dar a prezentat la cerere (a se citi recoltare) analize de sange exceptionale, mananca cu pofta (cititi va rog semnificativ ca si cantitate), iar in acea jumatate de ora pe zi in care ne onoreaza cu atentia ei, e vioie si binedispusa.
Ocazional intampina cate un pacient canin cu oarecare interes, pe feline le ignora (cred ca si-a daruit definit inima lui Sol). Ba chiar dovedeste bunavointa si chiar usoara recunostinta fata de Baghera, pe care o mai primeste din cand in cand in cosul ei. Doar pe Baghera!
Daca e vorba de Sol, se intalnesc doar la el acasa (adica pur si simplu se urca peste el in cosul lui, fara sa ceara acordul, ceea ce Sol nu agreaza mereu, dar mai mult decat sa intoarca capul cu o privire sacaita, nu prea poate sa faca.
Relatia dintre ei se deruleaza exclusiv in termenii stabiliti de ea! Sa fie clar! Si daca nu-i convine, are dreptul sa paraseasca incinta si sa mearga la plimbare, sa doarma pe unde apuca”.
Ca Mămăița să ducă stilul ăsta de viață are nevoie de îngrijiri extensive ca să zic așa, așa că avem nevoie și de donații pentru ea.
Dacă doriți să donați pentru Mămăița, o puteți face:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Fără donații, ajutorul n-are cum să vină – aveți în poze cererea de ajutor a mămicii ei.
Cazul Larei l-am preluat pe 6 noiembrie 2025. Atunci vă scriam următoarele:
“Lara suferă de insuficiență renală. Mai devreme sau mai târziu va ajunge la eutanasiere.
Mămica ei s-a luptat mult pentru ea și a rămas fără soluții. A apelat la noi. Avem extrem de multe cazuri grave, ce putem face este să-i dăm acces la platforma noastră până mâine – adică donațiile din seara asta până mâine după-amiază să meargă către Lara”.
De atunci i-am descoperit Larei și probleme la plămâni și la inimă.
Prin acest demers am tinut-o pe Lara în viață 4 luni, deci lucrurile merg destul de bine.
Noi am ajutat-o cu tratamentul pentru rinichi (hidratări, Azodyl), pentru plămâni și cu controlul cardio.
Ani de zile am ajutat zeci de cazuri cu Azodyl fără să postăm nimic pe pagină, însă, cam din septembrie anul trecut nu ne mai putem permite acest lux. Fiecare ajutor trebuie acoperit de donații.
Așa că venim către voi cu rugămintea mămicii ei de a ajuta-o cu Azodyl, din nou.
Puteți dona pentru Lara în conturile de mai jos, cum vom strânge 800 de lei, vom achiziționa Azodylul.
Mulțumim.
Puteți dona:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Smidge este bine după operația de la Centrul de Endoscopie Veterinară Minim Invazivă care i-a salvat viața.
A avut mult de tras de la ultimul update. Tratamente la Praxis și Centrul de Endoscopie, vizite ca să fim siguri că operația nu va fi compromisă, analize etc.
Pentru ce avem nevoie de acești bani: în urma operației, Smidge va trebui să meargă o dată pe lună la Centrul de Endoscopie Veterinară Minim Invazivă pentru “flushing”. Într-un limbaj simplificat, vorbim de o operațiune de mentenanță a operației care va trebui făcut o dată pe lună în primele 3 luni, apoi o dată la 3 luni.
Pentru această vizită vă cerem ajutorul – de restul vizitelor la mentenanță se vor ocupa părinții ei, pentru această vizită chiar nu au fondurile necesare, așa că ne-am oferit să ajutăm noi.
Știți povestea ei, decizia este la voi.
Sperăm să-i fiți alături în continuare.
Puteți dona pentru Smidge:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Update miercuri 4 martie, ora 13:52: Blacky ne-a părăsit. Ne pare rău. Am făcut tot ce se putea pentru el.
————‐—-
Corpușorul lui va ceda la un moment dat.
Noi îi vom rămâne alături până când el va decide să-și ia la revedere de la noi.
Probabil acestea sunt ultimele zile din viața lui.
Doamna doctor Elena Cârciumaru va pune la punct un plan de atac, vom vedea cât îi vom mai putea prelungi viața în condiții bune pentru el și vom reveni cu detalii.
Păcat de el, că este un motan foarte bun!
Detalii în video.
Puteți dona pentru el:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
A fost răcită la un moment dat și, pe fondul coronavirus-ului felin i-a scăzut imunitatea și a făcut peritonită infecțioasă.
Azi a început tratamentul împotriva peritonitei infecțioase.
Internarea de peste week-end, care a ținut-o, practic, în viață – stând la incubator – ne costă până în acest moment 2500 de lei cu tot cu tratament în regim de urgență.
De ieri, de când am postat-o, nu am primit 500 de lei pentu ea.
Ca să ÎNCEPEM tratamentul trebuie să strângem banii înainte ca să putem comanda mai multe fiole de GS.
Muffin va face 1,1 ml de GS pe zi, o fiolă de 40 de dolari îi va ajunge aproximativ 5 zile.
Vrem să știm dacă putem să o susținem și pe ea sau nu acoperim nici cheltuielile de 2500 de lei.
Vă las aici și povestea ei spusă de persoana care vrea să-i dea o șansă la viață, dar nu poate decât dacă noi vom face asta cu ajutorul vostru:
“Muffin s-a nascut in curtea unui depozit unde a supravietuit pana de curand.
Pe 3 ianuarie am gasit-o respirand cu dificultate.
Am luat-o de acolo si timp de 3 saptamani am tratat-o la Praxis Vetlife pana am pus-o pe picioare.
Vineri am gasit-o respirand intr-un mod nenatural. Am mers la clinica, i-am facut si radiografii si a primit tratament de sustinere. A fost stabilizata si internata.
Prima veste proasta a fost ca are lichid in cutia toracica. A doua veste proasta este suspiciunea de PIF sau piotorax.
Înca nu stim un diagnostic concret pentru ca sunt posibile ambele.
I se fac analize si este urmarita indeaproape.
Am nevoie de ajutor ca sa ii dau o sansa la viata… este atat de mica si fragila… la doar noua luni a trecut deja prin mult prea multe incercari. Am nevoie de ajutorul unor oameni buni care sa mi se alature… in cel mai greu moment din viata ei, Pisici pe creier au imbratisat-o in familia lor… fara ei nu stiu cum i-as putea asigura un tratament care sa ii salveze viata….
Va rog din inima daca puteti sa o ajutati cu oricat de putin, ar insemna o picatura de viata…”
Puteți dona pentru ea:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Azi trebuie să facă amiloidul, din nou, și test de toxoplasmoză (140 + 380 de lei).
Mămica lui este studenta la Facultatea de Medicină Veterinară, are fonduri limitate.
În week-end a revenit la recontrol, a achitat hemoleucograma, dar bani de amiloid și toxoplasmoză nu are.
Îi suntem alături lui Dante încă de pe 13 februarie, l-am ajutat cu tot ce a fost nevoie, inclusiv cu o transfuzie de sânge – a făcut două până acum – și vrem să-i fim în continuare alături.
Dar asta depinde și de voi.
520 de lei nu este o sumă foarte mare, dar fără ea în cont nu mai putem ajuta, am făcut de prea multe ori acest lucru și am rămas cu datorii mari la cabinete.
520 de lei înmulțit cu 100 de cazuri – deși vorbim de mai mult de atât în ultimii ani, și mă refer aici strict la cazuri asemănătoare pentru care am postat că avem nevoie de ajutor și nu am primit susținere – calculați dvs cât se strânge…
Deci…520 de lei pentru Dante:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro