I s-au scos încă 200 de ml la Radius Vet eco-ghidat (după ce, ieri, la Praxis, i-au fost scoși 80).
I s-au făcut și radiografii.
I s-a pus branulă, a făcut perfuzie.
Ar fi fost riscant s-o lăsăm peste noapte nesupravegheată.
Am luat această decizie spre binele ei.
Prognosticul este grav în continuare.
Consultul este 500 de lei, internarea pe 24 de ore 560 de lei, oxigenoterapia 500 de lei.
Vă las mai jos ce am scris în postarea de mai devreme.
*Tasha vrea să trăiască. Faptul că a trecut peste primele 24 de ore de internare este dovada acestui fapt.
Tasha vine din Alexandria de la o familie care are grijă de mai multe pisici. Ne donează când pot și atunci când ajung în situații extrem de grele – cum e și cazul Tashei – ne cer ajutorul.
Și noi li-l dăm, în speranța că putem salva vieți.
Tasha a ajuns la Praxis Vetlife azi noapte într-o stare vizibil depreciată. I s-au scos 80 de ml de lichid din plămâni.
Șansele să treacă peste noapte erau mici, de aceea nici nu am promovat-o pentru donații ieri seară.
Dar iată că a trecut peste noapte și azi am mutat-o la Radius Vet.
Am cheltuit deja 1700 de lei cu ea în mai puțin de 24 de ore – analizele, tratament, toracocenteza, cazare, oxigenoterapie.
La Radius Vet i se vor face radiografii și ecografie. Si se va continua tratamentul.
Prognosticul este în continuare negativ. Dar cu 1700 de lei la “activ” pe partea de datorii, mai departe avem nevoie de voi.
Target-ul ar fie de 1700 plus încă măcar 2000 de lei pentru următoarele 3-4 zile.
Starea ei este în continuare gravă, dar acum știm că are o șansă și că pare să se agațe ferma de această șansă.
Puteți dona pentru Sasha:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro





