A două oară n-o să mai putem face asta.
Mai are de trăit câteva săptămâni, maximum luni, dar nu cred.
În urma ecografiei s-a stabilit că are o formațiune la nivelul ficatului și multipli noduli la nivelul pancreasului.
E cancer cu metastaze.
A fost pus deja pe tratament, îl ajutăm cu durerea, încă se simte ok, dar a început să slăbească și îi scade și hematocritul. În curând va avea nevoie și de o transfuzie de sânge.
I-am dat 3 ani și 4 luni de viață, după ce a fost găsit inert și stând în pipi pe stradă.
Vom fi alături de el și în următoarele săptămâni sau, poate luni, deși nu cred ca se va ajunge acolo.
I-am găsit adopție o dată, a fost întors pe motiv că ei nu pot avea grijă de o banală râie auriculară…
Nu mai am nimic de adăugat.
La Praxis Vetlife a fost și va fi în continuare iubit, până va fi momentul să ne despărțim de el.
Vă las o succesiune de poze care vă va descrie aventura lui alături de noi de la găsirea lui pe stradă, internarea lui la Praxis, promovarea spre adopție și momentul în care am aflat că are cancer.
Suntem triști și dezamăgiți. Și supărați…pe viață. Și supărați pe noi că nu am putut face mai mult pentru el.
Un motan superb care nu a fost păstrat pentru ca a avut râie auriculară și căruia nu i-am mai putut găsi încă o dată adopție.
Dacă doriți să-i fiți si voi alături, puteți dona pentru el:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro










