Oreo este motanul clasic “din fața blocului” de care are lumea grijă și care a ajuns în starea în care îl vedeți în poze. Nu este un motan blând, dar vine la mâncare, de aceea a durat mai mult să fie prins. Cu cușca-capcană.
Mâine va face tranfuzia de sânge care îi va salva viața.
După transfuzie trebuie să ne ocupăm și de celelalte probleme pe care le are.
Anume:
Ajuns la cabinet – Praxis Vetlife – icteric, anemic (Hct 18,8), respirație dispneică, multiple plăgi vechi, transaminaze crescute, fecale moi aspect lutos, sensibilitate abdominala dureroasă.
O sa i se faca in plus test Fiv/Felv, Fpl, test Coombs, Pcr Mycoplasma, deparazitare si tratament. Plus internare. Plus tratament.
Persoanele care ne-au cerut ajutorul au făcut și ele postare cu Oreo și vor să ajute cu achitarea cheltuielilor, deja au achitat 576 de lei.
Internarea va fi de lungă durată, estimăm noi. 576 de lei nu acoperă nici măcar jumătate din ce ar fi trebuit să se facă în prima zi pentru el.
Noi ne-am dat acceptul să ajutăm, dar doar dacă se vor strânge banii, altfel nu.
Va lăsăm poze cu el ca sa vedeți cum arăta acum două zile la internare, dar și poze cu el de când era sănătos și mai mic și avea grijă de toți puii de pe stradă (din ce am înțeles din postarea persoanelor care ne-au cerut ajutorul).
Fără 2000 de lei, pentru început, n-o să avem cum să-l ajutăm. Transfuzia o plătim noi – nu e gratis cum din nu știu ce motive multă lume crede asta – la fel si tratamentul și internarea, adică minimum 80 de lei pe zi.
Mâine vom avea o imagine mai detaliată a costurilor.
Dar nu avem timp până mâine, că mâine se vor fi făcut 4 zile de internare deja care au venit la pachet cu teste, analize, tot ce vedeți mai sus.
Avem nevoie de donații ACUM.
Puteți dona pentru Oreo:
în RO57INGB0000999907610699 deschis la ING Bank, pe numele Asociatia Pisici pe creier
RO59BTRLRONCRT0422239401 deschis la Banca Transilvania, tot pe numele Asociatia Pisici pe creier
sau prin PayPal la adresa office@pisicipecreier.ro
Mai devreme am postat că avem nevoie de sânge, grupa B pentru Oreo.