Tag: subsoliștii

Viața cu pisici pe creier

De vorbă cu “subsolista”

 

– Ahaaaa…

– Aha, ce?

– De fapt, era o fântână magică?

– Cine? Ce?

– Chestia asta pe care stau eu.

– V-am mai explicat o dată că nu are nimic de-a face cu magia. Din contră, în această “fântână” se fac chestii cât se poate de comune…

– Lasă vrăjeala, Adriene… L-ai dat pe frati-miu ca să-i închizi gura. Se prinsese el de ceva.

– L-am dat pe frati-tu pentru că ave nevoie de o familie care să- acorde mai multă atenție. Nu vezi ce e aici? Mai rău ca la zoo. Fiecare pisicuță are nevoie de atenție, de dragoste. Nu avem cum să ne împărțim între 14 pisici. O să-ți vină și ție rândul să faci subiectul unei postări în rubrica “Adoptați și fericiți”

– Aoleeeeeu! Zici că suntem în comunism aici. Cum îndrăznește careva să se ridice, cum îl execuți.

– Nu te execut, “subsolisto”, îți vreau binele și în ideea asta sper să fii adoptată cât mai repede. Doamne ajută! (pentru detalii, sunați-ne la 0724408349)

– O să-mi pun o dorință la fântâna magica și o să vezi tu că n-o să reușești să mă mătrășești, fraiere.

– Tu crezi că, dacă aș fi avut o fântână magică în casă aș fi stat într-un apartament de trei camere cu 14 pisici? Really? Te credeam mai deșteaptă de atât 😉

– Something’s fishy! Hmmm, fishy… Mi-e foame.