Tag: trecute la întreţinere

Viața cu pisici pe creier

Întreținuții

Am dat peste știrea asta în urmă cu câteva zile. Probabil o știți. Mintea creață stoarsă din creierul cât nuca al unui primar din Focșani s-a gândit să treacă la întreținere animalele de companie. De unde să mai scoată și săracul stat român bani…?

Am fost scandalizat la început, săracele animale nu consumă aproape nimic. Apoi am început să mă uit prin pozele și filmulețele pe care le am cu Milito, Zanetti și Haruki, precum și cu “oaspeții” care ne-au trecut prin casă și am început să îi dau dreptate primarului din Focșani. Ăștia chiar fac pagubă! Dacă nu mă credeți, puteți vedea…

Iată-l pe Zanetti când era mic și a tras apa de la toaletă. Cu tot cu el înăuntru. Bine că eram în zonă…

Desigur, trebuie trecuți la întreținere și pentru că fac foarte mult gunoi. E drept, că se oferă să-l și ducă câteoadată. Mă rog, mai mult când erau mici. Noi nu-i lăsăm, însă. Ne e frică să nu se arunce ei la tomberon

Curent consumă cu nemiluita. Stau tot timpul pe calculator în căutare de noi tâmpenii pe care să le facă ca să ne scoată din sărite…

 

Tot pe calculator le place să se uite și la meciuri. Ce poate fi mai frumos decât să stai tolănit în pat și să te uiți la un meci de Champions League?

Normal că fotbalul tot la televizor se vede cel mai bine. Zanetti și Milito știu asta.

Păcat că Zanetti și Milito țin cu Inter. Inevitabil fac fețele astea după multe meciuri.

Da, băieți, am încasat-o din nou 😉

La aerul condiționat ce mai economisim bani:

 

În concluzie, primărașul de Focșani are dreptate. Dracii ăștia chiar trebuie trecuți la întreținere. Rad tot! Curent, apă, gunoi. Dar cel mai important, fac parte din familia noastră 🙂

Mâine revin cu partea a doua. Alte motive pentru care lighioanele trebuie să fie trecute la întreținere.