Scriu acest text pt ca am primit al mie-lea mesaj in care cineva ne spune ca a “gasit o pisica pe strada dar nu o poate tine” pentru ca mai are inca doua.

Oameni buni, aici nu e ca la jaful unei banci sau ca la o luare de ostatici: semnalarea cazului (catre politie sau in cazul de fata catre o asociatie) nu este suficienta.

Daca gasesti un animal abandonat in strada, mai ales daca e bland, il iei. Punct. Si vezi apoi ce faci cu el. Solutii se gasesc si suntem primii care vom ajuta oameni dispusi sa ajute, dispusi sa se implice.

Poate munca noastra trece neobservata, dar asta nu inseamna ca ea nu exista, si aici ma refer la frecventa cu care postam anunturile de adoptie. Dati o raita pe toate grupurile de animale sau pe paginile asociatiilor si vedeti de cate ori pe zi posteaza ANUNTURI PRELUATE si apoi comparati cu pagina Booking Catspert – Pisici pe creier. Cu ajutorul anunturilor postate de noi s-au dat spre adoptie sute de pisici si nu ma refer la cele care au trecut pe la noi prin casa ci la anunturile pe care voi ni le trimiteti si noi le postam. Zi de zi, noapte de noapte. De ce se dau pisicile postate pe pagina noastra? Pentru ca muncim bine, muncim cu cap si cu ajutorul vostru am reusit sa cream o comunitate, nu un grup in care lumea isi etaleaza pisicile si ii intreaba pe ceilalti ce nume ar trebui sa le puna.

Sa semnalezi cazul si atat e ca si cum ai gasi un om impuscat pe strada si te oferi sa ii oferi primul ajutor doar daca cineva promite sa il duca la spital.

Daca Divinitatea, destinul sau intamplarea iti da ocazia de a face o fapta buna, eu zic sa apucati aceasta ocazie cu ambele maini. Faptele bune nu se fac cu masura, ci pur si simplu…se fac. Pana la capat. Nu sunt aritmetica. Nu zici pas la pisica asta pe care tocmai ai gasit-o, pentru ca ai mai salvat doua tot de pe strada. Nu e ca si cum ai bagat o saorma in tine si nu mai incape inca una.

Cam asta e treaba cu faptele bune, sunt al dracu de greu de facut! Necesita consum de energie, de nervi, de bani. Iti distrug sanatatea si te fac sa simti ca imbatranesti intr-un an cat altii in 5. Invers decat Fat-Frumos.

Noi stim asta pentru ca…asta facem. Si stim si cat de greu (va) este pentru ca am fost in locul vostru. Nu ne-am nascut cu asociatie. Nu. Am salvat prima pisica de pe strada la vreo 5 luni dupa ce i-am adoptat pe Milito si Zanetti, motanii nostri. Apoi am salvat-o pe a doua, apoi pe a treia, pana cand am ajuns la 130 si ceva…

Coincidenta face ca fix azi sa fi salvat inca o pisica de pe strada. A fost un caz semnalat de cineva, dar persoana respectiva nu a putut sa prinda pisica, de aceea am “intrat noi in scena”. Ne-am prezentat la fata locului, slava Domnului am prins-o si ne-am dus cu ea la veterinar, pentru ca cineva din zona a spus ca ar fi cazut de pe acorperisul unei case. Paranteza: pisica e bine, la noi.

Iata dovada 🙂

 

Si uite asa am ajuns la 19 pisici in casa. Din nou.

15 dintre acestea sunt disponibile pentru adoptie.

Ca idee, cand criticam aceasta atitudine din categoria “am gasit o pisica, eu nu o pot tine, pentru ca mai am una/doua/trei” nu avem pretentia sa fiti cum suntem noi acum. Este total anormal sa ai 19 pisici in casa! Noi suntem niste oameni plecati cu sorcova 365 de zile pe an, nu doar in noaptea de Anul Nou. Deci nu va cerem sa faceti asta.

Tot ce va cerem este sa fiti cum eram noi cand eram ca voi, la inceputul demersului “Pisici pe creier”, acum doi ani: umani.

Pe Leuțu l-am primit duminică seară în casa noastră.

Am fost contactați vineri de o doamnă care ne-a semnalizat cazul. Era vorba de un pisoiaș abandonat la marginea Bucureștiului, lângă o hală. Inițial nu aveam de gând să-l luăm în casă pentru că oricum suntem suprapopulați, dar faptul că era proaspăt apărut în zonă și că e destul de mic (în jur de 4 luni) ne-a făcut să ne decidem pe loc să îl găzuim noi până la adopție.

Doamna care ne-a semnalizat cazul la ținut la dumneaei în casă două nopți (lucru care e posibil să fi făcut diferența între viață și moarte pentru micuț. Sau dacă nu moarte, oricum complicații grave).

Așadar, duminică seară, Leuțu a ajuns la noi. Am observat încă de la început că avea niște purici care zburdau fericiți pe el, dar asta nu mai e de mult ceva alarmant pentru noi și am observat că avea urechile murdare –  râie auriculară.

La o analiză mai atentă am observat că are și o zgaibă. Am zis să mergem cu el la veterinar a doua zi, just in case, nu părea ceva grav.

Nu ne-am panicat prea tare și am pus anunțul de adopție. La ședința foto a făcut senzație. He’s a natural 😛 Puteți vedea…

 

Am ajuns cu el la Praxis Vetlife. S-a confirmat că are râie auriculară, dar ceea ce m-a frapat este ce am descoperit când l-am ras pe lăbuțe să vedem ce se ascunde sub zgaibă. O dată îndepărtată zgaiba, a apărut puroiul și după curățarea rănii am observat că aceasta este mult mai adâncă decât mă așteptam. Nu sunt veterinar, dar am văzut câteva pisicuțe amărâte la viața mea și sub zgăibuța aia nu mă așteptam să fie o rană atât de adâncă.

Cât de adâncă? “Hai că nu a ajuns la os” – de adâncă (ce am scris între ghilimele a fost observația uneia dintre doamnele medic veterinar care s-a ocupat de el).

De asemenea, are răni și la cealaltă lăbuță.

Ambele sunt bandajate în momentul de față.

 

Cea din spate este bandajată pentru că acolo are pusă branula.

Este un fel de Robocop sau RoboCat, cum a remarcat doamna doctor :), cu trei din patru lăbuțe bandajate. De aici, și mersul ciudat. Mă rog, important e că poate merge, la început i-a fost mai greu 🙂

 

În taxi, de exemplu, nu era așa sprințar. Nici măcar muzica lui Smiley nu a reușit să-l binedispună :))

 

 

În fine, pentru că e târziu și mi se închid ochii: de râie va scăpa în aproximativ două săptămâni, cu tratamentul de rigoare. De purici vedem când va scăpa, pentru că nu-l putem deparazita, din moment ce abia a fost deparazitat, iar de răni va scăpa în câteva zile, dacă va răspunde la tratament. Să sperăm că se va întâmpla asta.

So, be well, Leuțu. Și încă ceva, are și un posibil adoptator 🙂