Stau de 12 ani în București. De când am intrat la facultate. Dar după ce am intrat la facultate, i-am decretat maică-mii că eu nu vreau să stau la cămin, pentru că eu am venit aici să învăț, să iau bursă. Nu știu care dintre noi a fost mai prost: eu, că am crezut că o să fiu un student atât de bun sau maică-mea, că m-a crezut că o să fiu un student atât de bun. Intrasem cu 6.95 la SNSPA, totuși. 6,95! E un fel de a spune “intrasem” pentru că, de fapt, am intrat după ce s-au retras vreo 10 oameni care au fost mai deștepți decât mine.

Așa deci, mândru nevoie mare că am intrat la SNSPA-FCRP (adică Comunicare și Relații Publice) , după ce am făcut un an meditații la filozofie!, i-am zis maica-mii că eu nu vreau să stau la cămin, pentru că acolo nu m-aș putea concentra să învăț, că, de, eu de asta venisem, de fapt, la București.

Mama, femeie bună, mi-a îndeplinit această doleanță. Mi-a plătit chiria prin tot Bucureștiul.

Privind retrospectiv îmi dau seama că, și scuzați cacofonia intenționată, karma s-a răzbunat pe mine. Pot spune sincer că am stat în locuri cel puțin la fel de rele ca camerele (din nou, intenționată cacofonia) din cămin.

Am stat la Veteranilor, la Gorjului, Crângași, Iancului, Nicolae Grigorescu până când am reușit împreună cu logodnica mea să ne luăm apartamentul în care stăm acum.

Am stat în garsoniere, apartamente cu două camere și cu 3 camere.

Am stat în apartamente prin ferestrele cărora sufla vântul. Am stat in apartamente în care, din 15 elemenți ai caloriferului se încălzeau doar doi. Am stat în apartamente în care vânătoarea de gândaci devenise sport nocturn.

Și, cel mai important, am stat cu tot felul de oameni: colegi, prieteni, dușmani, prieteni care mi-au devenit dușmani, necunoscuți care ne-au amenințau pe mine și pe colegul meu de cameră cu bătaia, necunoscuți care chiar au trecut la fapte vizavi de acest demers (n-o să spun care a fost rezultatul).

Dar dintre toate experiențele avute una mi-a rămas întipărită în minte. Într-un week-end, când stăteam în Crângași, într-un apartament de trei camere, iar una dintre ele era ocupată de mine și un coleg de liceu, au locuit în acel apartament 8 persoane. 4 oricum locuiam, dar pe lângă locuitorii de bază au mai venit mama si prietena unuia dintre chiriași, prietena altuia, plus un amic al aceluiași băiat. 8 oameni înghesuiți în 60 de mp!

Ok, am mai ieșit prin oraș, n-am stat tot timpul în casă, dar jur că orele petrecute acolo în cele două zile mi s-a părut că au trecut mai greu decât cuvântarea preotului la slujba de înălțare.

E, gândiți-vă, dacă 8 “ființe sociale” (zoon politikon – v-am spus că am făcut meditație la filozofie 😊  ) s-au simțit, să zicem, stingherite, una de prezența celorlalte (sunt convins că nu  fost un week-end extraordinar pentru niciunul dintre noi, mă rog, poate pentru cei pe la care au venit prietenele a fost mai ok, dar doar pentru câteva minute, hai jumătate de ora 😉 ) vă dați seama cum e pentru 15 pisici să trăiască în aceeași casă? Și pisica nu e deloc zoon politikon. Este cât de poate de antisocială.

Așa, deci…morala este: ADOPTAȚI. Pentru că degeaba le-am salvat noi de pe stradă pe drăgălășeniile pe care le tot promovăm. Faptul că ele sunt ferite de anumite probleme acum nu rezolvă problema generală: faptul că sunt încă multe animale abandonate pe stradă pe care indiferența umană le omoară.

Adopția responsabilă este una dintre soluții. Castrarea este încă una. Așa că adoptați și castrați. Pentru că umplerea caselor salvatorilor cu animale nu este o soluție.

Este ok să ai 3-4, hai 8 pisici în casă, însă nu 20, cum avem noi, în momentul de față. #ViațaCuPisiciPeCreier la puterea 20 este un experiment destul de hard-core. Și pentru noi, și pentru ele.

Despre problemele de care te lovești când ai 20 de animale în casă, într-o altă postare. Acum mi se închid ochii de somn. De Ziua Pisicii am fost de două ori la veterinar, în aceeași zi, cu două pisici diferite. Una dintre ele este posibil să aibă panleocopenie. Astăzi mergem din nou la veterinar în speranța că vom reuși să le punem pe picioare.

 

Aseară am mai preluat încă doi puiuți de aproximativ o lună și jumătate. Este vorba de doi puiuți găsiți de prietena mea pe 21 iunie. Norocul a făcut să le găsim o mămică surogat în aceeași zi.

O domnișoară care salvase o pisicuță gestantă de pe stradă s-a oferit să-i ia și pe piticii noștri. Îi mulțumim din tot sufletul pentru ajuorul acordat! Faptul că a putut să-i preia pe cele două piticanii de numai câteva zile a fost ca o adevărată gură de oxigen pentru noi.

Coincidența a făcut ca pisicuța salvata de dumneaei de pe stradă să nască exact atunci, în acea zi, la ora la care am postat noi mesajul. Frumoasa mămică a făcut 3 pui așa că nu i-a fost foarte greu să mai adopte încă doi.

I-a crescut pe toți cinci exemplar, ajutată fiind și de domnișoara care a salvat-o de pe stradă. 3 dintre pui au fost adoptați, doi au ajuns la noi (cei din poza de mai jos) și sunt disponibili pentru adopție iar mama va trebui pusă un pic pe picioare (pentru că este slăbită după sarcină) înainte de a fi castrată și dată spre adopție la rândul ei.

Așa că am ajuns la frumosul număr de 21 de pisicuțe de toate vârstele avute în casă. Dintre acestea 4 sunt ale noastre, 5 sunt găsite de noi pe stradă, restul de 12 sunt preluate.

Alaltăieri am preluat-o pe Maja și pe trei dintre puiuții ei. Și ei sunt disponibili pentru adopție.

Și în cazul lor am avut parte de ajutor. Au fost ținuți în foster de o domnișoara senzațională, care s-a îngrjit ca Maja să-și poată crește puii și, mai mult decât atât, să mai adopte încă doi (Maja a născut 4 pui – unul dintre puii ei și cei di adoptați de ea ulterior și-au găsut familii).

Viața cu pisici pe creier este…interesantă cu 21 de pisici în casă. Și destul de grea din punct de vedere logistic. Pe Maja și puiuții ei am pus-o în baia mare. În baia mică ținem alți 3 pui. Pe ultimii doi preluați îi ținem într-o cușcă suficient de mare pentru ei, în care să încapă și o litieră, un bol de mâcare uscată și un bol de apă. Gogoșica – vă mai aduceți aminte de ea? – este singură, în dormitor. Gogoșica nu se suportă cu nimeni, din păcate…dar adoră prezența noastră și ne întâmpină mereu cu cozonăcei și tors la foc automat. Restul pot umbla brambura prin casa 🙂

Tuturor le dăm drumul prin casă, pe rând, în așa fel încât no-cat-land să nu se aglomereze prea tare și să nu apară conflicte.

La toate acestea adăugăm că Barceloneta trebuie hrănită doar cu hrană gastro, altfel face caca nasol, nasol de tot. Știți doar că ea e specialistă în pipi-caca 🙂

Dacă nu v-ați plictisit și ați avut răbdare să citiți până aici iată la ceea ce voiam să ajung: duminică seară am primit un mesaj de la o doamnă care găsise o pisicuță pe stradă. Era un metis de snow-shoe sau ceva apropiat. Este vorba de această pisicuță. O frumusețe! Pentru că doamna pleca din București am hotărât să o preluăm noi, convinși fiind că îi vom găsi adoptatori a doua zi. Așa că am postat-o pe pagina noastră de facebook și…cererile pentru ea au început să curgă! În total, vreo 30…plus/minus una. Am făcut casting și am hotărât să o dăm acestui cuplu.

Revenim: 30 de cereri! 30!Pentru o singură pisicuță! Ni s-a mai întâmplat cu un singur pisoi, dintre cei peste o sută pe care i-am dat până acum spre adopție. El arată așa acum…

 

Merlin este numele dat de noi.

Vedeți dvs, puși în fața acestei situații, ne dăm seama că nu ieșim la vopsea. Pentru o pisicuță am primit peste 30 de cereri într-o zi în timp ce pentru cele 17 pe care le avem disponibile pentru adopție am primit 30 de cereri într-o lună. Poate… Adică aproape două cereri per pisicuță.

Mulți dintre cei care ne-au sunat ne-au spus ca “pur și simplu își doresc o pisicuță, nu contează dacă e de rasă sau nu”. Și totuși, niciunul dintre ei nu ne-a sunat pentru vreuna dintre celelalte 17 pisicuțe pe care le avem de dat spre adopție. Cine știe, poate o vor face.

Până atunci vreau să spun atât: Cioara spune că puiul ei este cel mai frumos. Aplicat la subiectul despre care discutăm – nu frumusețea fizică este calitatea de bază a unui animal de companie, ci felul în care te iubește și se atașează de tine. Ori asta depinde de felul în care înțelegi să ai grija de el.

Chiorâslacu’, de exemplu, s-a născut cu rinotraheită. Mai vede cu jumătate de ochi. Pe celălalt a trebuit să i-l scoatem. Și totuși, este unul dintre cei mai drăgăstoși pisoiași care ne-au trecut pragul. Vine și doarme lipit de noi când ne ia somnul pe canapea și se ține ca un cățel de noi, prin casă. Așa cum spuneam în titlu, dragostea unui animal de companie nu e de rasă. Este pur și simplu…dragoste.

Iată ce fericit și relaxat era aseară, imediat după ce i-am scos firele de la operație, după două săptămâni de stat cu guler la gât.

 

Când te ocupi de bunăstarea animalelor, fie ele pisici sau câini, traiectoria moralului tău pe parcursul unei zile este identică cu imaginea unui EKG. Acum ești bucuros că ai salvat un suflet, în secunda următoare te mai contactează cineva ca a găsit 5 pui aruncați în stradă sau unul aruncat la câini.

Ideea e că în treaba asta, dacă, Doamne ajută se întâmplă ceva bun, atât de bun încât să te facă se exclami “Mamă, ce super zi!”, mai bine taci dracului din gură! Mai mult decât atât, nici măcar n-o gândi. Nu mai zâmbi ca tâmpitu cu accente de oligofren pe stradă, la gândul că lumea e mai bună, că “uite cum se aranjează toate lucrurile” și că “totul va fi bine!”.

Nu face asta, pentru că nici nu știi ce poți declanșa. Probabil că e cineva, acolo sus, “la butoane”, care se amuză teribil la cum alergi ca un cobai într-un labirint.

Hai să vă povestesc EKG-ul meu de azi.

M-am trezit de dimineață cu gândul de a-l duce pe Leuțu la Praxis pentru tratament. Trebuia să plec de acasă pe la 10:00. La cât am plecat? La 9:30. De ce? Pentru că Leuțu s-a (re)rănit la una dintre lăbuțele afectate și am găsit sânge în transportorul în care îl ținem noaptea. Partea proastă este că nu mi-am dat seama de la ce e sângele, în primă fază. Abia când s-a urcat pe canapea și a pictat-o în culori pastel m-am prins. Direct panică. Îmbrăcare de urgență – comandă la taxi – fuga la Praxis.

Rezultatul? Lăbuța băgată înapoi în bandaj. Acolo a făcut tratamentul pe care oricum trebuia să-l facă: râie auriculară, mușcături, the hole nine yards.

 

Leuțu avea și temperatură, dar la ora la care scriu postarea (16:00) a scăzut.

L-am rezolvat pe Leuțu.

Apoi am ieșit pe stradă să dau de mâncare “tomberonistelor” din cartier. Nu mai fusesem de câteva zile.

 

 

În drum spre bloc am avut parte de cea mai mare realizare a mea pe ziua de azi! După ce am făcut lobby pe lângă doamna administrator de la scara noastră (4 zile la rând și alte multe luni înainte), care a făcut lobby pe lângă doamna administrator de la scara vecină, am reușit să fac rost de cartela de la scara vecină și de cheia de la subsol pentru că știam că acolo a născut (din  nou! – nu reușim să o prindem) mama subsoliștilor.

Am mers și am hranit-o. Așa am aflat că are doi puiuți frumoși, tigrați. Pisica este închisă în subsol de câteva zile, dar acum va fi bine, voi merge în fiecare zi să îi pun apă și mâncare. E vorba de pisicuța din postarea asta.

Cum era în subsol, vă întrebați? Frumos. Saună și gândaci aproape la fel de mari ca ăia din Starship Troopers 🙂

 

 

În week-end încercăm să o prindem și să o ducem la castrat și să preluăm puii pentru a-i da spre adopție. Sunt destul de sălbatici, dar din fericire, destul de mici încât să nu ne muște prea tare.

Ce mândru am fost de mine când am ieșit de scară, că am “combinat-o” pe subsolistă. A durat fix 10 secunde mândria mea: când am ieșit din scară să dau de mâncare pisicilor din spatele blocului, în grădină era…un câine. Mare. Speriat. Pierdut. Am vorbit cu una dintre vecine, i-a dat ea să mănânce. Dacă o să-i pot face poze ca lumea, îl voi posta pe pagina de fb, poate l-a pierdut cineva. Ies mai pe seară să-l și hrănesc, dar sper sa îi găsim repede stăpânul pentru că nu e ok nici pentru el, nici pentru pisici să stea acolo.

Nu mai e nevoie să spun că toate pisicile (trei sunt în total) o ușchiseră de acolo.

Am urcat și eu în casă și…primesc mesaj că un pisic a fost aruncat ca momeală la câini! Am postat pe fb să încercăm să strângem banii. Am donat și noi 50 de lei și am redirecționat o donație pe care dorea să o facă o domnișoară pentru Leuțu, către asta mică (Leuțu, să nu te superi pe noi, dar tu ești pe calea cea bună, ai și adoptatori…you’re gonna be fine) În total e nevoie de 500.

Apropo de adoptatori, e posibil să-i fi găsit ceva foarte ok și Alexei, pisicuța neagră returnată de fata din Ploiești (despre ea voi scrie separat. PENTRU CĂ MERITĂ)

Și e doar 16:00. Să vedem ce mă mai așteaptă până la finalul zilei.

Deci, dacă ți se întâmplă ceva bun, atât de bun, încât pare incredibil, stai liniștit, că vine și compensația. Asta e lecția pe care am învățat-o azi. Și pe care o învăț în fiecare zi. Cam așa e viața cu pisici pe creier #viatacupisicipecreier

Totuși, să încheiem într-o notă pozitivă. Mesajele astea două ne-au făcut ziua mai frumoasă

Voi ce ați învățat azi? 🙂

Am dat peste știrea asta în urmă cu câteva zile. Probabil o știți. Mintea creață stoarsă din creierul cât nuca al unui primar din Focșani s-a gândit să treacă la întreținere animalele de companie. De unde să mai scoată și săracul stat român bani…?

Am fost scandalizat la început, săracele animale nu consumă aproape nimic. Apoi am început să mă uit prin pozele și filmulețele pe care le am cu Milito, Zanetti și Haruki, precum și cu “oaspeții” care ne-au trecut prin casă și am început să îi dau dreptate primarului din Focșani. Ăștia chiar fac pagubă! Dacă nu mă credeți, puteți vedea…

Iată-l pe Zanetti când era mic și a tras apa de la toaletă. Cu tot cu el înăuntru. Bine că eram în zonă…

Desigur, trebuie trecuți la întreținere și pentru că fac foarte mult gunoi. E drept, că se oferă să-l și ducă câteoadată. Mă rog, mai mult când erau mici. Noi nu-i lăsăm, însă. Ne e frică să nu se arunce ei la tomberon

Curent consumă cu nemiluita. Stau tot timpul pe calculator în căutare de noi tâmpenii pe care să le facă ca să ne scoată din sărite…

 

Tot pe calculator le place să se uite și la meciuri. Ce poate fi mai frumos decât să stai tolănit în pat și să te uiți la un meci de Champions League?

Normal că fotbalul tot la televizor se vede cel mai bine. Zanetti și Milito știu asta.

Păcat că Zanetti și Milito țin cu Inter. Inevitabil fac fețele astea după multe meciuri.

Da, băieți, am încasat-o din nou 😉

La aerul condiționat ce mai economisim bani:

 

În concluzie, primărașul de Focșani are dreptate. Dracii ăștia chiar trebuie trecuți la întreținere. Rad tot! Curent, apă, gunoi. Dar cel mai important, fac parte din familia noastră 🙂

Mâine revin cu partea a doua. Alte motive pentru care lighioanele trebuie să fie trecute la întreținere.

Pe Rainy îl știți. De aici, aici, aici, aici și…aici. Este bine acum și numai bun de adoptat. De vreo două zile Rainy a primit în căsuța sa ultima noastră “achiziție”. Este plină de energie, are țignalul de se aude peste Dunăre și…îl cam bate pe Rainy. În joacă. Sperăm 🙂

Colac peste pupăză, cei doi se înțeleg și dorm mereu îmbrțișați. Deja s-au atașat foarte mult unul de altul 🙂

Asta, chiar dacă imaginile de mai jos nu vin în sprijinul afirmațiilor noastre 🙂 Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.

 

Ambii sunt disponibili pentru adopție. Dacă doriți să adoptați pe unul dintre ei sau pe amândoi puteți să ne sunați la 0724408349. Sperăm să îi vedem în curând la rubrica Adoptați și fericiți.

– Ce faci acolo, Milito?

– Mă ascund.

– Te ascunzi? De cine?

– De nebuna aia de subsolistă. Cică să-i ridic capacul de la “fântâna magică”, să-și pună o dorință. Ce-o fi fumat?

– N-a fumat nimic, că e prea tânără. Are și ea un fix, acum, ce vrei?

– Am luat-o razna! “Fântâna magică! Fântâna magică”, numai asta aud de o săptămână. Mi-a făcut capul calendar!

– Hai, Milito, nu te mai da rotund, că ai și tu fixurile tale.

– Cum ar fi?

– Să bei apă din cadă. Oare nu de asta ai intrat tu acolo? 

– Vezi-ți de ale tale, Adriene. Nu prea ți-a priit mâncarea de aseară :))))

– Dar ție ți-a priit?

– Da.

– Și vrei să ai ce să-ți mai priască?

– …

– Ok. Atunci ai grijă cum vorbești 😉

Este pentru a doua oară când ni se întâmplă acest lucru.

Și faptul că ni s-a întâmplat ne demonstrează că mai sunt și oameni buni pe pământ și nu se duce chiar totul de râpă. Ce ni s-a întâmplat? Ca cineva să adopte doi pisici de la noi, dar nu deodată, ci la distanță de câteva săptămâni. Și să fie frați. Prima oară ni s-a întâmplat tot cu niște subsoliști, tot de aici de la noi, culmea, de la aceeși pisică. Dar despre asta, într-o altă postare.

Paranteză tristă: Din păcate Dana Diaconescu a blocat un astfel de demers, prin faptul că ne-a făcut pierduți 4 pisoi în urmă cu două luni. Și lor le găsisem adoptatori, iar unul dintre cei 4 urma să fie reunit cu fratele său, era vorba de o fetiță.

Trecând peste această amintire tristă, care probabil ne va marca pe viață, vă spunem că Batman, drăcovenia cu care m-am certat în ultimele săptămâni legat de întrebuințarea toaletei și care m-a învățat cum să-mi leg șireturile a plecat la căsuța lui. L-a luat o familie la care am dat-o pe una dintre surorile lui, o tigrată superbă, Kitty, care e deja prințesa de acolo și care îl sâsâie permanent (noi credem că se vor obișnui împreună).

 

Cum a decurs adopția? Uite așa: Mesaj pe Wattsapp:

“Auzi, îl dai pe ăla negru dintre subsoliști?”, “Da”, “Bine, vin să-l iau acum”.

Simplu, nu? Il si cunoasteam pe adoptator, altminteri procesul e muuuult mai complicat. Și a venit. Și l-a luat. Și sperăm să devină Adoptat și fericit.

Sperăm să se adapteze, dar sincer, nu ne facem prea multe griji în această privință, pentru că e un super pisoi. Plin de energie, dar care, atunci când obosește vine și doarme pe tine.

Iată-l aici într-un videoclip de acum câteva săptămâni când era unul dintre personajele principale ale rubricii noastre “Viața la zoo”, parte din Viața cu pisici pe creier, când studia cum poate ajunge ca Zanetti, un săritor cu “prăjina” desăvârșit. Stai liniștit, Batman, you’ll get there 😛

Odată însănătoșit Rainy este ca o rază de soare. Este un pisoiaș vivace, cu chef de joacă, energic. Un pisoiaș normal, “așa cum trebuie” 🙂

Când l-am luat era letergic, pentru că venise după o zi stresantă. A fost găsit la margine unei curți cu câini, epuizat, exact înaite să înceapă ploaia, vineri.

A avut noroc. L-am luat în casă, a doua zi am mers cu el la veterinar și acum e bine.

Ne-a dat ceva emoții. Ne-a vomitat și făcut caca în taxi, dar deja suntem obișnuiți cu asta. Apoi după un “tratament” cu mâncare gastro (pentru că făcea destul de moale), s-a constipat. Am stat toată noaptea cu el și am făcut “dansul căcățului” și până la urmă a dat rezultate demersul nostru: după câteva tentative eșuate șu după ce i-am dat apă cu seringa, baaaam!, a făcut căcâța!

Așa că acum e bine și numai bun de drăgălașit și iubit!

Îl dăm spre adopție la apartament, cu contract, în București! Sunați-ne la 0724 408 349

Și admirați-l…

Numele blogului nostru este Pisici pe creier. Dar ce înseamnă asta? La ce ne-am gândit când am spus asta?

Ei bine, la tot ceea ce presupune traiul cu cel puțin 8 pisici în casă, pentru că, în ultimul an numărul pisicilor din casa noastră nu a scăzut niciodată  sub opt, deși am dat zeci de pisici spre adopție. În total, peste 60, în ultimii doi ani.

Așa, că vorbeam de “viața cu pisici pe creier”, iată o mostră. Mă rog, acum avem 14. Detalii 😛 Unele dintre ele apar în video.

Zanetti, Milito, Haruki, Salbatica, Neghinitzii, fetița lui Moby Dick, Urgiile, Chiorâslacul și Zanetica…the wholw team 😛

Am fost cu Rainy ieri, la doctor. Făcea moale și era un pic cam letargic așa că nu am mai stat pe gânduri și am mers cu el la veterinar, la Praxis Vetlife. Dacă tot am făcut noapte albă, ca să ne asigurăm că e bine, de ce să nu mergem și la medic, nu? 🙂

Aventuri în taxi, marca Pipi-Caca Barcelona. Mă rog, nu pipi-caca, mai degrabă, vomi-caca (ăsta e altfel de stil de joc, mai chinuit). A vomitat din cauza răului de mașină, cel mai probabil, pentru că acasă nu a vomitat deloc. Caca nu știm de ce a făcut 🙂 din fericire am avut scutec și l-am putut arunca la un coș de gunoi imediat.

L-am trecut pe mâncare gastro-intestinal, în speranța că nu va mai face moale. Dacă nu va da roade până în această seară, doamna doctor ne-a dat și un siropel. Vă vom ține la curent.

 

Rainy s-a trezit cu chef de vorbă și de joacă.

Și-a făcut nevoile peste noapte, pare ok.

Aseară l-am scos din cușcă să-l drăgălășim un pic și i-a plăcut.

Pare să fie mai bine decât ieri.

Iată-l în acțiune.

 

Duminica e zi de spălat pisicile. Tot atunci e o zi în care ele sunt îmbufnate (ca urmare a spalatului). Unii mai fac câte un gest de frondă, gen Zanetti, care s-a urcat (o dată în plus) pe dulapurile de la bucătărie.

De ce? Pentru că poate.

Bravo, Zanetti! Ești sportivul nostru. Dacă nu ți-a plăcut școala, măcar la chestiile fizice să fii bun 🙂